sâmbătă, 1 iunie 2013

Dan Voiculescu, acuzat de fostul său consilier, Mihai Motoc

Mihai Motoc, fostul director al CCSB şi fost consilier al lui Dan Voiculescu, îl acuză pe acesta că a încercat de multe ori să-l determine să măsluiască sondajele, că a pus presiune asupra sa şi a familiei sale dar şi că, în perioada în care a lucrat pentru patronul Antenelor, convorbirile sale erau supravegheate. În privinţa cazului Sorin Alexandrescu, Motoc susţine că autorul moral al ilegalităţilor este tot Dan Voiculescu.


Dan Voiculescu, acuzat de fostul său consilier, Mihai Motoc

"Au fost mai multe tentative (de modificare a rezultatelor unor sondaje, n.r.) din partea dlui Voiculescu. Au rămas doar tentative. De asta CCSB, cât l-am condus, a fost o companie respectabilă, cred că e şi în continuare", a declarat Mihai Motoc la Realitatea TV.

Întrebat dacă, în relaţia cu CCSB, tentativele veneau doar din partea familiei Voiculescu sau şi din partea unor persoane precum Sorin Alexandrescu, fostul şef CCSB a precizat: "Pe Alexandrescu nu l-am cunoscut personal niciodată, dar am auzit de ce responsabilităţi avea în grup şi, prin natura meseriei, ne-am lovit aşa unul de altul fără să ne cunoaştem. Nu am avut discuţii cu el despre măsluirea sondajelor pentru că, spre deosebire de dl Voiculescu, ceilalţi nu-şi permiteau o chestie de genul ăsta".

În plus, Motoc a acuzat că au fost făcute şi "altfel de presiuni" asupra sa şi familiei sale, cărora însă nu le-a dat curs. "Într-o emisiune mă întreba cineva de ce nu am spus timp de 5 ani. Pentru că, spre deosebire de dl Voiculescu, eu nu sunt informator", a spus Motoc.

El a adăugat că îi erau supravegheate convorbirile: "Da, am şi proba la această chestiune. L-am acuzat aseară pe Dan Voiculescu de laşitate, îmi menţin declaraţia. Dacă nu ar fi dat dovadă de această caracteristică, putea să iasă în emisiune cu cei care îl acuzăm". Întrebat cum şi-a dat seama că era supravegheat, Motoc a explicat: "Lucruri pe care le ştiau doar persoane din familia mea, erau reproduse de terţe persoane. O să fac şi proba unor lucruri pe care mi le-a cerut... atunci mi-am dat seama că ceea ce imi cerea să fac eu, mi se întâmpla şi mie."

Fostul şef CCSB a adăugat că despărţirea de trustul Dan Voiculescu a fost foarte abruptă. "Mi s-au transmis nişte ameninţări, dar nu pot să zic că puteau fi de natură penală, pentru că Voiculescu în general se fereşte să apară el, nu-şi asumă lucruri. De exemplu, în cazul Alexandrescu. E nevinovat din punctul meu de vedere. Autorul moral e altul - proprietarul trustului. Şi omul ăsta stă 29 de zile aiurea."

Întrebat de ce nu a reacţionat mai devreme, Motoc a susţinut că la momentul respectiv avea în jur de 20 de ani şi că, cu experienţa pe care o are acum, s-ar fi comportat altfel. "Şi vorbim de înregistrarea unui om de afaceri foarte cunoscut".

joi, 30 mai 2013

Directorul general al Antena TV Group urmarit penal pentru santaj


Sorin Alexandrescu, şeful Intact, audiat la DNA FOTO: paginademedia.ro
Directorul general al Antena TV Group, George Sorin Alexandrescu, este urmărit penal pentru şantaj, fiind acuzat că a ameninţat administratorul unei firme că va da în vileag fapte presupus compromiţătoare dacă nu va semna un contract în condiţiile impuse de el, a anunţat, joi, DNA. 

Sorin Alexandrescu este audiat de procurorii Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, urmând ca la finalul zilei anchetatorii să decidă dacă iau vreo măsură față de acesta. Audierea directorului din Intact la DNA reprezintă un alt episod din scandalul declanșat în aprilie 2012 între Intact – trust care deține posturile tv Antena1, Antena3, GspTV și Euforia TV, și RCS – RDS, operatorul de cablu care și-a lansat în urmă cu un an și ceva postul de știri Digi24, scrie rNews.ro.

SRI şi DNA ar fi organizat o acţiune de supraveghere a convorbirilor telefonice  purtate de Sorin Alexandrescu. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări penale faţă de George Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, George Sorin Alexandrescu "a constrâns un administrator al unei societăţi comerciale să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de inculpat, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză".

Dosarul a fost constituit ca urmare a denunţului părţii vătămate, a precizat DNA.

Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui George Sorin Alexandrescu acuzaţiile din acest dosar.
RCS&RDS a scos televiziunile Antena 1, Antena 3 şi Euforia TV de pe platforma sa de satelit Digi, în noaptea de 19 spre 20 aprilie 2012.

Într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 20 aprilie 2012, RCS&RDS a anunţat că nu mai difuzează Antena 1, Antena 3 şi Euforia TV pe platforma de satelit Digi, întrucât compania de telecomunicaţii nu mai poate accepta să plătească peste 7 milioane de euro pe an, sumă care ar fi fost solicitată de Antena TV Group pentru difuzarea prin satelit a acestor televiziuni.

Totodată, RCS&RDS a precizat, în comunicat, că Antena TV Group a declarat libere la retransmisie televiziunile sale, fără condiţionări tehnice sau financiare, fapt pentru care, pentru cablu, distribuitorii au dreptul şi obligaţia de a transmite gratuit aceste posturi, însă pentru satelit au dreptul, nu şi obligaţia să le retransmită.
În schimb, Intact Media Group a afirmat pe 20 aprilie 2012, într-un comunicat, că RCS&RDS a retras de pe platforma proprie DTH, în mod abuziv, Antena 1 şi Antena 3, acuzând, totodată, compania de telecomunicaţii de rea credinţă. Potrivit comunicatului Antena, RCS&RDS a refuzat să încheie un acord cu grupul media, motivând că televiziunile în cauză au fost declarate libere la retransmisie.

"Obligativitatea retransmisiei posturilor listate must carry este valabilă doar în reţelele de cablu. Conform prevederilor art. 82 alin. 1 din Legea audiovizualului şi art. 13 alin. 3 din Decizia CNA nr. 72/2012, principiul must carry nu se aplică pentru reţelele de satelit, retransmisia în acest caz făcându-se în baza unui acord comercial între radiodifuzori şi distribuitori. Compania de cablu demonstrează astfel că nu cunoaşte Legea audiovizualului, pretinzând Grupului Intact să îşi distribuie conţinutul posturilor TV în regim de gratuitate, chiar în situaţia în care există alte prevederi legale care reglementează transmisia pe satelit", se mai spunea în comunicatul Intact.
Antena Group a pierdut aproape 15% din piaţa de distribuţie TV din România odată cu scoaterea televiziunilor sale de pe platforma Digi a RCS&RDS, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din piaţa media. Piaţa de distribuţie TV din România este estimată în prezent la circa 5,5 milioane de abonaţi (cablu şi DTH/ satelit). Dintre aceştia, RCS&RDS are aproape un milion de abonaţi la platforma sa de satelit Digi, au mai spus aceleaşi surse.
Pe de altă parte, articolul 82 din Legea audiovizualului, care reglementează principiul "must carry", nu se referă şi la platformele de satelit, ci doar la retransmisia televiziunilor prin cablu de către cablişti. Astfel, Antena 1, Antena 3 şi Euforia sunt obligatorii la retransmisie pentru cablişti doar în reţelele lor de cablu, nu şi în cele de satelit, astfel CNA nu poate impune RCS&RDS să reincludă cele trei televiziuni pe platforma de satelit Digi.
În ultimii ani, reprezentanţii RCS&RDS au susţinut în faţa membrilor CNA că grupul Antena pretinde societăţii de telecomunicaţii anumite sume de bani pentru retransmisia Antena 1 şi Antena 3, deşi aceste televiziuni sunt libere la retransmisie, potrivit principiului "must carry". În schimb, reprezentanţii Antena Group au spus în repetate rânduri că grupul nu condiţionează financiar retransmisia Antena 1 şi Antena 3.
Pe de altă parte, CNA a aplicat mai multe amenzi RCS&RDS pentru că operatorul a scos din grilă, de-a lungul timpului, fără să aibă aprobarea Consiliului, mai multe televiziuni, printre care şi unele din portofoliul Antena Group



Din interceptările făcute de procurori reiese că fiica lui Dan Voiculescu, Camelia, se asigură că nu vor fi probleme în privinţa contractului de transmitere a televiziunilor ce aparţin Antena Group.

Sorin Alexandrescu: Omul care a primit primu’ plicul … e într-o oră aici.
Camelia Voiculescu: Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.

Ulterior, şi Dan Voiculescu vorbeşte cu Sorin Alexandrescu despre contractul cu RCS RDS.

Dan Voiculescu: Cum merge treaba cu(…)?
Alexandrescu Sorin: Lucrăm, deja avem pe post ceva.
Dan Voiculescu: Aha!
Alexandrescu Sorin: Da. Deci, lucrăm la ea.
Dan Voiculescu: Bravo.
Alexandrescu Sorin: Da.
Dan Voiculescu: Bine. Da’ nu, cred că ar trebui în afară de pe post.
Alexandrescu Sorin: Da, da, da. Păi, noi am făcut aia cu un scop, da’ vă spun eu când ne vedem faţă în faţă.”

În tot acest timp, spun procurorii, Sorin Alexandrescu, director la Antena Group, îl şantaja permament pe reprezentantul RCS RDS, Ioan Bendei.

Alexandrescu Sorin: (...) Nici nu vă daţi seama cam ce poate ieşi din asta!
Ioan Bendei: (...) Porneşti campania asta şi vei, vei zice de mine, eu nu vreau să fiu distrus, dom’ne, că i-am dat şpagă lu’ ăsta? Sau cum… nu, aici eu… Eu, persoana mea nu vreau să fie distrusă!
Alexandrescu Sorin: Credeţi-mă ce vă spun eu dumneavoastră că nimic din ce s-a întâmplat cu banii ăia nu are legătură cu contractul!
Ioan Bendei: Da’ cum de zice că am dat şpagă eu lu’ (…) Asta mă doare!

Sorin Alexandrescu îi explica lui Bendei că ştia ce înseamnă o ştire compromiţătoare la adresa unei companii, mai ales în cazul în care aceasta poartă negocieri pentru obţinerea unor finanţări externe.

Alexandrescu Sorin: Listarea asta, ce vreţi să faceţi voi cu fondurile, ţi-o spun clar! (...) Eu am lucrat în piaţa de capital nouă ani de zile nu un an! Eu… jumătate dintre ăia la care umblaţi voi la Londra sunt oameni pe care eu îi cunosc! (...) Eu făceam drumuri la Londra cum ne vedem noi aici şi la Viena aveam… am schimbat opt, opt paşapoarte într-un an! Deci, gândeşte-te despre ce vorbim!

Procurorii mai susţin că, pentru a-l forţa pe Ioan Bendei să semneze contractul de transmitere pe satelit a posturilor ce aparţin Antena Group, Alexandrescu a difuzat 15 ştiri denigratoare la adresa RCS RDS. În urma şantajului, Antena Group urma să obţină o reducere de trei milioane de euro pe an pentru transmiterea posturilor.

Avocatul inculpatului spune că nu sunt suficiente probe pentru arestarea prevetivă a clientului său.

Apărătorul directorului Antena Group a făcut recurs faţă de decizia arestării preventive, emisă de Judecătoria Sectorului 1.

Într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, compania RCS&RDS face precizări legate de faptul că "unul din administratorii RCS&RDS a depus o plângere în legătură cu un şantaj exercitat asupra sa de Antena TV Grup, prin directorul general Sorin Alexandrescu".
"Scopul şantajului era să forţeze încheierea unui contract de retransmisie prin satelit a canalelor Antena TV Group, în condiţiile impuse de aceasta, pentru o sumă de peste 30 milioane euro. Acest şantaj este o continuare a unei campanii mediatice negative exercitate de Antena TV Group împotriva companiei noastre în ultimii ani, în încercarea de a ne forţa să plătim sume exorbitante pentru difuzarea canalelor sale", spune RCS&RDS.
Compania precizează că "nu a acceptat şi nu va accepta niciodată astfel de practici"
În ceea ce priveşte contractul dintre RCS&RDS şi BODU SRL, în comunicat se precizează că acesta este legal. "(...) este vorba de un contract de asociere în participaţiune pentru construcţia, amenajarea şi exploatarea unui complex de clădiri, cu o capacitate totală de peste 3.000 de locuri, destinate organizării de evenimente, care nu are nicio legătură cu LPF (Liga Profesionistă de Fotbal, n.r.) şi difuzarea meciurilor de fotbal".
Compania precizează că "acest contract de asociere a fost încheiat conform prevederilor Codului comercial din România". "Toate operaţiunile privitoare la acest contract sunt evidenţiate în documentele financiar contabile, iar toate plăţile s-au realizat prin intermediul conturilor bancare, cu respectarea legislaţiei aplicabile", spune RCS&RDS.
RCS menţionează că drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal au fost adjudecate de RCS&RDS împreună cu Antena 1, printr-o licitaţie publică desfăşurată cu 16 luni înainte de încheierea acestui contract, "iar suma oferită în licitaţie a fost cu mai bine de cinci ori mai mare decât în contractul anterior".
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, vineri, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti arestarea preventivă a lui George Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, urmărit penal pentru şantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei.

Dumitru Dragomir audiat din nou de DNA


Dumitru Dragomir a ajuns la sediul DNA în jurul orei 18.30, la intrare acesta refuzând să spună de ce a fost chemat de procurorii anticorupţie.
În perioada 2009 – 2011, SC RCS & RDS SA a primit de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), condusă de Dumitru Dragomir, dreptul de difuzare a meciurilor din Liga I. Tot RCS & RDS a primit dreptul de difuzare pentru meciurilor din Liga I şi în sezoanele 2011 – 2014, potrivit grupul.ro.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) publică documente care arată că RCS & RDS a plătit nu doar echipele din Liga I, ci şi pe Dumitru Dragomir. Începând cu 2009, una dintre afacerile personale ale lui Dumitru Dragomir a fost finanţată cu 1,7 milioane euro de către RCS & RDS. Este vorba despre Crystal Palace Ballrooms, un complex luxos de săli de evenimente aflat în imediata apropiere a Palatului Parlamentului şi a Pieţei Unirii din Bucureşti, pe Calea Rahovei nr. 198A. Complexul se află în proprietatea SC BODU SRL, firmă deţinută în totalitate de Dumitru Dragomir.

În 15 august 2009, SC BODU SRL a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu RCS & RDS. Conform acestui contract, firma lui Dragomir a încasat de la RCS & RDS suma de 1.700.000 de euro în schimbul unor servicii şi drepturi derizorii.

Prin acest contract, RCS & RDS a plătit 1,7 milioane de euro pentru a-şi face publicitate la nunţile şi botezurile ce urmau să se desfăşoare într-un imobil deţinut de firma lui Dumitru Dragomir. La data semnării contractului imobilul era neamenajat astfel încât  RCS & RDS s-a oferit să-l amenajeze pe banii săi.




miercuri, 29 mai 2013

Şeful CJ Argeş, CONDAMNAT cu suspendare pentru LUARE DE MITĂ


Constantin Nicolescu a fost condamnat, marţi, de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, la un an de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, i-ar fi dat 60.000 de euro mită. Acesta a primit deja o pedeapsă de 9 luni cu suspendare. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Constantin Nicolescu a fost anchetat în dosarul "Zeus 1" pentru că ar fi luat mită 60.000 de euro de la omul de afaceri Cornel Penescu.
Tot preşedintele CJ Argeş şi-ar fi însuşit ilegal 900.000 de euro din fonduri europene pentru reabilitarea a patru şcoli din judeţ. Şi Penescu, fostul finanţator al echipei FC Argeş, a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare în acelaşi dosar.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Nicolescu a mai fost reţinut pentru 24 de ore în 2011, însă i s-a făcut rău, a fost operat şi, ulterior, a fost eliberat din arest de instanţa de judecată.

marți, 28 mai 2013

Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă

Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, Ion Miloşoiu, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi luat mită 12.500 de lei pentru a se da o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care o persoană este judecată în arest preventiv.




Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, REŢINUT pentru trafic de influenţă



Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în 2 noiembrie 2010, inculpatul Banu a pretins de la inculpatul Vişan Eftimie şi de la învinuitul Robert Anghel, pentru Ion Miloşioiu, judecător, preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, suma de 6.000 euro. DNA precizează că acesta a susţinut că are influenţă pe lângă magistrat, că Robert Anghel va fi pus în libertate în dosarul în care era judecat, în stare de arest preventiv, la Tribunalul Dâmboviţa şi că se va dispune faţă de el condamnarea cu suspendarea executării pedepsei.

"Suma de 6.000 de euro a fost pretinsă prin intermediul inculpatului Doican. La data de 7 noiembrie 2010, inculpatul George Banu a primit de la Robert Anghel şi Vişan Eftimie, prin intermediul lui Gheorghe Doican, 12.500 lei, ca parte a sumei pretinse, pe care ar fi remis-o, în aceeaşi zi, magistratului judecător Ion Miloşioiu", se arată în comunicat.


Generali din MApN, trimişi după gratii, după ce au trucat o licitaţie

Fostul comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN, Marin Măciucă, şi locţiitorul lui, Adrian Tilincă, au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fiecare a primit câte patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.


Doi generali din MApN, trimişi după gratii

Cei doi au fost trimişi în judecată în 2007 într-un dosar de corupţie care viza falsificarea unor licitaţii pentru cumpărarea unor uniforme militare.
Foştii şefi din Armată sunt obligaţi să plătească Ministerului Apărării peste opt milioane de lei ca despăgubiri.

luni, 27 mai 2013

Doi suceveni prinşi transportând ţigări de contrabandă

Doi suceveni prinşi transportând ţigări de contrabandă în valoare de 100.000 de lei, reţinuţi
Doi suceveni prinşi transportând ţigări de contrabandă în valoare de 100.000 de lei, reţinuţi
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiiştii din Vatra Dornei au prins duminică seară, în trafic, pe DN 17, pe traseul Mestecaniş-Vatra Dornei, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Fundu Moldovei, apoi a fost oprită şi o autoutilitară condusă de un tânăr din Fundu Moldovei, în care, în urma unui control, au fost găsite mai multe cartuşe cu ţigări cu timbru extracomunitar.
Din verificări a rezultat că autoutilitara aparţinea primului şofer oprit în trafic.
Cei doi suceveni au fost duşi la sediul Poliţiei Vatra Dornei, pentru un control amănunţit, în autoutilitară fiind găsite o mie de cartuşe cu ţigări, respectiv 200.000 de ţigarete, cu o valoare de piaţă de 100.000 de lei.
Cei doi şoferi au fost reţinuţi, pentru contrabandă şi vor fi prezentaţi Parchetului Judecătoriei Vatra Dornei, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

duminică, 26 mai 2013

Mariana Câmpeanu ştia de şpaga luată de subordonaţi

DNA: Mariana Câmpeanu ştia de şpaga luată de subordonaţi
DNA: Mariana Câmpeanu ştia de şpaga luată de subordonaţi
: Reacţia ministrului Muncii

"În legătura cu știrea difuzată astăzi de mai multe posturi de televiziune pe baza unor fragmente de interceptări telefonice ale fostelor consiliere ale ministrului muncii, facem următoarele precizări: 1. Ministrul Mariana Câmpeanu nu a avut cunoștință de circumstanțele în care a avut loc concursul asupra căruia planează suspiciunile pentru care cele două foste consiliere au fost cercetate de DNA și sunt trimise în justiție. 2. Fragmentele de discuții telefonice redate în media sunt editate astfel încât să conducă la ideea falsă că ministrul ar fi știut de concurs. De altfel, este semnificativ faptul că doamna Câmpeanu nu a fost niciodată nici întrebată nici solicitată de procurorii DNA să dea vreo declarație la această instituție pe toată durata cercetării. 3. Așa cum a afirmat în repetate rânduri, ministrul Mariana Câmpeanu se delimitează cu toată puterea de presupusele acuzații de corupție și își reafirmă încrederea că justiția își va face datoria până la capăt în acest caz. Precizăm la rândul nostru, așa cum a făcut si DNA în comunicatele sale,  că trimiterea în judecată a celor două consiliere este o situație ca re nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumpției de nevinovăție".
Conform rechizitoriului procurorilor DNA, publicat de rnews.ro, Paula Mănuceanu, consilierul ministrului Muncii, a trimis pe mail răspunsurile pentru variantele I şi II, iar cel care trebuia să ocupe postul scos la concurs, Ferchedău Paul Cristian, nu a învăţat răspunsurile, ci le-a copiat în telefonul mobil.

Convorbirile interceptate:
Iuliana Coruţ (director cabinet ministru): Paula, când i-ai dat alea?
Paula Mănuceanu(consilier ministru): După-amiaza.
I. Coruţ: Iubita, cu cât înainte i-ai dat să înveţe?
P. Mănuceanu: Luni, după amiaza. Luni seara, marţi, miercuri.
I. Coruţ: Mie mi-a zis că i-ai dat doar cu o zi înainte.
P. Mănuceanu: Nu, nu e adevărat!  Ce naiba?! Adică cum cu o zi înainte?
Ulterior, susţin procurorii DNA, candidatul  Ferchedău a fost chemat la Ministerul Muncii, în cabinetul ministrului, la biroul Paulei Mănuceanu, în prezenţa căreia şi-a refăcut lucrarea de examen la proba scrisă.

Dintr-o altă interceptare a unei convorbiri din 7 decembrie 2012, se înţelege că situaţia a fost cunoscută şi de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
I. Coruţ: Să ştii că i-am povestit lu’ doamna că… să ştii că i-am povestit lu’ doamna că noroc de tine.
P. Mănuceanu: Lasă, că… să fim sănătoşi!
I. Coruţ: I-am spus că atunci am drăcuit în curtea catedralei, dacă îţi poţti imagina.
P. Mănuceanu: Of, sărăcuţa!
I. Coruţ: Azi i-am povestit, de dimineaţă lu’ doamna, râdea doamna cu gura până la urechi! I-am spus: DOAMNA MINISTRU, de ce râdeţi că n-a fost chiar aşa uşor? Eram aşa nervoasă, mi-a pocnit capul de durere!
P. Mănuceanu (râde): Aoleu!
I. Coruţ: Şi ea râdea de noi…

Conform rechizitoriului, Paul Cristian Ferchedău a recunoscut în faţa anchetatorilor că a fraudat examenul şi a arătat mailurile primite de la minister. singurul lucru pe care l-a omis să-l spună a fost suma pe care ar fi plătit-o pentru aceste servicii. În momentul în care a primit citaţie, mama sa, Cristiana Bigan, inculpată şi ea în dosar, a sunat-o pe Paula Mănuceanu la minister să-i spună de audierea la DNA.
9 ianuarie 2013
Radu Constantin Cătălin: Deci, totul e în regulă! E chestia foarte mică acum, când am vorbit cu ăsta mare!
Bigan Cristiana: Da…
Radu Constantin: Deci, vor fi cu botul pe labe!
Bigan Cristiana: Aşa, am înteles!
5 februarie 2013
Radu C. Cătălin: Am vrut să ştiu şi eu, să dau şi eu un telefon la oamenii ăştia, pe acolo…
Bigan Cristiana: Păi, pentru… Erau două întrebări şi Marius a zis că nu mai scrie nimic, până n-are el acces la…
Radu C. Cătălin: Am inteles, ok.