vineri, 13 septembrie 2013

Silaghi, la DNA: Am citit înştiinţarea de urmărire penală, nu am văzut probele

Ovidiu Silaghi a declarat, joi, la ieşirea de la DNA, că a citit înştiinţarea de urmărire penală din dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, dar deocamdată nu a văzut probele, precizând că este membru al PE din 5 septembrie, dar vine la DNA pentru că vrea să clarifice problema



Silaghi, la DNA: Am citit înştiinţarea de urmărire penală, nu am văzut probele / Foto: enational.ro
Silaghi, la DNA: Am citit înştiinţarea de urmărire penală, nu am văzut probele / Foto: enational.ro
Întrebat dacă procurorii menţin acuzaţia că a primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache pentru a interveni la persoane cu funcţii de decizie din CNADNR în sprijinul unui contract al firmei omului de afaceri, fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a spus că acuzaţia este nefondată, pentru că este absurd să primeşte bani ca să rezreziliezi un contract care deja era reziliat.
Întrebat dacă a discutat cu procurorii despre o eventuală imunitate de care ar beneficia, Silaghi a răspuns: "Sunt membru al Parlamentului European din 5 septembrie, dar drept dovada, sunt aici cu dumneavoastră şi dau declaraţii".
Fostul ministru al Transporturilor a precizat că a venit la DNA pentru că doreşte să clarifice problema, pentru a termina "cât mai repede această poveste".
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat în 6 septembrie preşedintelui aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Ovidiu Silaghi.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, în 8 septembrie, ministrului Justiţiei cererea de urmărie penală pentru Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, fapte care ar fi fost săvârşite când acesta era ministru al Transporturilor. Cererea a fost transmisă DNA de procurorul general al Parchetului instanţei supreme în 9 septembrie.
Şeful DNA a cerut procurorului general să sesizeze preşedintele cu cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, în condiţiile în care acesta şi-a dat demisia din Parlament şi avizul nu mai putea fi dat de Camera Deputaţilor, aşa cum se solicitate în cererea din 19 august.

joi, 12 septembrie 2013

Ioan Oltean (PDL), chemat la DNA

Ioan Oltean (PDL), chemat la DNA
Ioan Oltean (PDL), chemat la DNA / FOTO: Mediafax
Fostul secretar al general al PDL Ioan Oltean a mers joi la DNA pentru a da declaraţii în faţa procurorilor. Oltean ar fi cercetat într-un dosar privind restituirea de proprietăţi.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Oltean a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu - fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
În dosarul lui Baciu, acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că ar fi primit 270.000 de euro în schimbul soluţionării rapide a unor dosare de restituire de proprietăţi, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Şeful ANRP, George Băeşu, declara, în ianuarie, că aproape toate despăgubirile de valori mari, de milioane sau zeci de milioane de euro, din ultimii doi ani nu au fost acordate foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, ci unor persoane care au cumpărat drepturile litigioase, cei mai mulţi devenind "cazuri speciale".

Până la retragerea PSD de la guvernare, Autoritatea a fost condusă în 2009 de către Ancuţa Gianina Opre, fosta consilieră a fostului preşedinte PSD Mircea Geoană.

Fost deputat PSD între 2004 şi 2008, George Băeşu a înlocuit-o în vara anului trecut pe procurorul Dorina Danielescu, numită în funcţie de numai nouă luni. Până în octombrie 2011, funcţia de preşedinte al ANRP a fost deţinută de Crinuţa Dumitrean, din partea PDL, susţinută de secretarul general al partidului, Ioan Oltean. Dumitrean a fost destituită de fostul premier Emil Boc, după ce, în august 2011, DNA l-a arestat pe Remus Baciu, unul dintre vicepreşedinţii de atunci ai autorităţii.

Încă de la instalare, Băeşu a criticat modul în care s-au dat despăgubirile, iar una dintre decizii a fost tocmai desfiinţarea dosarelor "cazuri speciale", care acordau prioritate persoanelor în etate sau care sufereau de boli grave.
"Avem cesionari care după ce au dat un milion de euro au devenit cazuri speciale, pentru că sufereau de nu ştiu ce boală, şi s-a rezolvat cu rapiditate. Cât a fost dosarul unui pensionar nu era caz special, când a ajuns la un tânăr de 34 de ani care suferea de guturai s-a transformat imediat în caz special", declara Băeşu, pentru MEDIAFAX.
În vârstă de 60 de ani, Ioan Oltean este parlamentar din 1996, fiind în prezent deputat de Bistriţa.

Adriean Videanu, AUDIAT la DIICOT pentru subminarea economiei naţionale

DIICOT a anunţat că a fost începută urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, pentru complot si subminarea economiei naţionale. Videanu a ajuns joi la DIICOT, procurorii urmând să-i prezinte acuzaţiile din dosar, anume de complot şi subminare a economiei naţionale

Adriean Videanu, AUDIAT la DIICOT pentru subminarea economiei naţionale
Adriean Videanu, AUDIAT la DIICOT pentru subminarea economiei naţionale / FOTO: Mediafax
Dosarul în care Videanu şi Varujan Vosganian sunt acuzaţi de subminarea economiei naţionale a fost deschis la sfârşitul anului 2011. Mai mulţi angajaţi ai Romgaz au fost acuzaţi de implicare într-o reţea care a oferit gaz la preţ preferenţial grupului condus de omul de afaceri Ioan Niculae, Interagro.

Şeful DIICOT a cerut, pe 2 septembrie, procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului cu cereri de începere a urmăririi penale împotriva foştilor miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro.

Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al firmei omului de afaceri, SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

Procurorii susţin că activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional.

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a afirmat că are toate dovezile nevinovăţiei sale pe care le va pune la dispoziţia procurorului de caz.


miercuri, 11 septembrie 2013

ŞEFUL FINANŢELOR din Ilfov, retinut pentru complicitate la luare de mită, în urma unui FLAGRANT

Şeful finanţelor din Ilfov a fost reţinut, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită, acesta făcând parte dintr-o grupare infracţională

Claudiu Ristea, şeful DGFP Ilfov, reţinut
Claudiu Ristea, şeful DGFP Ilfov, reţinut

Directorul executiv la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Claudiu Ristea, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ristea este acuzat de luare de mită.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de următoarele persoane: RISTEA CLAUDIU, director executiv la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită;
MURGOCI CONSTANTIN AUGUSTIN, inspector la AJFP Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită; FILIP ALEXANDRU BOGDAN, inspector la AJFP Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită", se arată în comunicatul DNA.

Astfel, potrivit procurorilor, "la data de 5 septembrie 2013, inculpatul Ristea Claudiu, director executiv la AJFP Ilfov, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a acceptat promisiunea unui administrator de societate comercială (persoană denunțătoare), de remitere a unei sume între 20.000-30.000 lei, în schimbul semnării unor documente care deblocau conturile societății respective. Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul învinuiților Murgoci Augustin Constantin și Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care i-au transmis persoanei denunțătoare acordul directorului, precum și faptul că acesta, în schimbul promisiunii făcute, a semnat documentul necesar la unitatea bancară pentru deblocarea contului societății, urmând ca ulterior, denunțătoarea să retragă suma destinată directorului AJFP Ilfov și să o remită prin intermediul celor doi inspectori. La data de 10 septembrie 2013, învinuiții Filip Alexandru Bogdan și Murgoci Augustin Constantin au primit de la persoana denunțătoare suma de 30.000 lei, conform înțelegerii anterioare, iar în aceeași zi, Murgoci Constantin Augustin i-a remis inculpatului Ristea Claudiu suma de 30.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante".

"La data de 10 septembrie 2013, procurorii au dispus reținerea inculpatului Ristea Claudiu pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat, la data de 11 septembrie 2013, la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Față de învinuiții Filip Alexandru Bogdan și Murgoci Augustin Constantin procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile", se mai arată în document.

luni, 9 septembrie 2013

Videanu: Preşedintele a făcut un lucru absolut corect. Nimeni nu poate bloca actul de justiţie

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat că preşedintele Băsescu a făcut un lucru "absolut corect" atunci când a avizat începerea urmăririi sale penale, că nimeni nu poate să blocheze actul de justiţie, arătând că are toate dovezile nevinovăţiei sale, pe care le va da procurorilor

Videanu: Preşedintele a făcut un lucru absolut corect. Nimeni nu poate bloca actul de justiţie

Întrebat, duminică, într-o conferinţă de presă, în legătură cu faptul că şeful statului a avizat cererea procurorului general în cazul său, Adriean Videanu a spus: "Mi-aş fi pus întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă domnul preşedinte nu ar fi avizat. Domnul preşedinte a făcut un lucru absolut corect. Eu cred că nimeni din această ţară, indiferent că este o persoană sau o instituţie, nu poate să blocheze înfăptuirea actului de justiţie în România. Ce pot să vă spun este că am în momentul de faţă toate dovezile nevinovăţiei mele, pe care le voi pune la dispoziţia procurorului de caz".
Întrebat despre faptul că i se reproşează că ar fi primit informaţii de la SRI legate de Romgaz şi că ar fi ignorat aceste informaţii, Videanu a precizat că România şi Romgaz nu au fost niciodată în pericol şi nu au fost în situaţii dificile. "În primul rând, Romgaz şi România nu au fost niciodată în pericol. Am avut chiar un plus de capacitate de gaz, înmagazinat după trecerea iernii, au fost 600 de milioane de metri cubi care au rămas în depozitele de gaz, niciodată România şi Romgazul nu au fost în situaţii dificile", a adăugat Videanu.
El a mai spus că profitul net al Romgaz a fost în 2009 mai mare decât cel din 2008, iar cel din 2010 a fost mai mare decât cel din 2009 şi că "întotdeauna Romgaz avea lichidităţi în depozite bancare".
"Legat de ceea ce se spune că SRI a informat, vreau să vă spun că nu-mi amintesc, nu am primit niciodată nicio informaţie în care să se spună negru pe alb că la Romgaz a fost constituit un grup infracţional la care trebuie să fiu atent. Informaţii de genul că se pare că, se aude că sunt lucruri care, sigur, la un moment dat, au fost analizate", a explicat Videanu, care a adăugat că va pune toate informaţiile la dispoziţia procurorului de caz.
Întrebat dacă s-a întâlnit cu Ioan Niculae în Modrogan, Videanu a răspuns: "Din câte îmi amintesc, o singură dată sau de două ori m-am văzut în toată cea perioadă cu domnul Niculae".
El a adăugat că a încercat să evite pe cât a putut să se întâlnească cu Ioan Niculae şi că din câte ştie el acesta nu a sponsorizat niciodată partidul.
Întrebat dacă are în vedere o autosuspendare sau o demisie din partid, Adriean Videanu a spus: "În momentul de faţă deţin informaţiile nevinovăţiei mele, pe care le voi pune la dispoziţia procurorilor, voi fi primul, nu voi aştepta niciodată ca cineva să-mi spună să plec dintr-o funcţie, nota bene, am fost primul parlamentar al României care şi-a dat demisia din Parlament în momentul în care a apărut cazul de incompatibilitate. Voi face întotdeauna gesturi politice care sunt corecte din punctul meu de vedere în situaţia în care se dovedeşte ceva".
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, ministrului Justiţiei cererea de urmărie penală pentru Adriean Videanu, fost ministru al Economiei.
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis duminică, 8 septembrie, ministrului Justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, cererea de urmărire penală pentru domnul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, pentru a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 2 septembrie 2013 privind formularea cererii de urmărire penală faţă de domnul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, în raport cu dispoziţiile Art. 109 alin. (2) Teza Întâi din Constituţia României, republicată, Art. 12 şi Art. 18 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Totodată, legat de cererea de urmărire penală pentru Adriean Videanu transmisă ministrului Justiției, preşedintele Traian Băsescu a înştiinţat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţionează sursa citată.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, luni, 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.