Se afișează postările cu eticheta fapt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fapt. Afișați toate postările

luni, 20 mai 2013

Judecătoarea Carmen Mladen, trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare


Carmen Mladen

Potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, magistraţii au respins ca nefondat recursul formulat de Carmen Mladen la sentinţa dată, în noiembrie 2012, de Curtea de Apel Bucureşti şi a menţinut dispoziţiile sentinţei în cazul judecătoarei, respectiv trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
ICCJ a redus pedeapsa în cazul complicelui judecătoarei, Ionel Stoian, de la doi ani la 1 an şi şase luni de închisoare, menţinând însă modalitatea de executare, respectiv suspendarea.
Decizia instanţei supreme este definitivă.
În 15 noiembrie 2012, judecătoarea Carmen Mladen a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru şantaj de Curtea de Apel Bucureşti, iar complicele acesteia, Ionel Stoian, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, decizia instanţei a fost atacată cu recurs la instanţa supremă.
Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova a fost suspendată din funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii în 21 iunie.
În luna iulie, Mladen şi Stoian au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de şantaj.
Potrivit DNA, în perioada 28 mai - 12 iunie, Mladen şi Stoian "au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare (Matei Catrinoiu, n.r.), parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană". Cei doi au obţinut astfel 5.000 de euro de la Catrinoiu, banii fiind primiţi în 13 iunie de judecătoarea Carmen Mladen.
Instanţa arăta în motivarea deciziei de arestare a celor doi că avocatul Matei Catrinoiu, candidat la şefia Consiliului Local Gorj din partea PNŢCD, a declarat că o cunoaşte pe judecătoare din 2010 şi că a avut cu aceasta o relaţie extraconjugală de două-trei luni, fiind şantajat să plătească 5.000 de euro pentru a nu fi date publicităţii "fotografii compromiţătoare ce i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională".
Catrinoiu a sesizat DNA în 28 mai, arătând că Elena Carmen Mladen, judecător la Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a Civilă, împreună cu o persoană ce s-a prezentat sub numele de "Bratu" (identificat ulterior în persoana lui Ionel Stoian) exercită asupra sa acte de ameninţare pentru a-i remite suma de 5.000 euro.
Matei Catrinoiu le-a spus anchetatorilor că în 28 mai, având calitatea de lichidator judiciar, a mers la Curtea de Apel Craiova, în vederea participării la judecarea unei cauze. "Aflându-se în holul instanţei, partea vătămată a fost acostată de inculpatul Stoian Ionel care s-a recomandat sub numele de «Bratu» şi care i-a spus că, pe plan local, există persoane care intenţionează să-i facă rău şi care deţin fotografii compromiţătoare la adresa sa", nota instanţa în documentul citat.
Totodată, instanţa arăta că judecătoarea i-ar fi explicat lui Catrinoiu că respectivul "Bratu" este fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi, în prezent, ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind foarte dur şi deţinând fotografii compromiţătoare care le-ar putea afecta viaţa personală şi cariera profesională.
În 13 iunie, Mladen şi complicele ei au venit în Bucureşti, cu trenul, deoarece judecătoarea stabilise o întâlnire la Gara de Nord cu Catrinoiu, pentru a primi cei 5.000 de euro. Întâlnirea fusese stabilită cu o zi înainte, când Mladen i-a dat asigurări lui Catrinoiu că situaţia în care se află va fi rezolvată, urmând ca acesta să primească sprijin politic pentru alegeri, potrivit aceluiaşi document. "Deşi cei doi inculpaţi au sosit împreună în Gara de Nord, doar inculpata Mladen Elena Carmen s-a întâlnit cu partea vătămată, întrevederea derulându-se în autoturismul părţii vătămate, unde aceasta i-a înmânat suma de 5.000 euro, sumă care a fost găsită ulterior în poşeta inculpatei, în urma acţiunii de flagrant", se mai arăta în motivare.
Judecătoarea Carmen Mladen afirma însă că, în urmă cu aproximativ doi ani, a fost violată de denunţătorul ei, Matei Catrinoiu, pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-şi prejudicia imaginea publică.
"Astfel, dacă iniţial inculpata a afirmat că în urmă cu aproximativ 2 ani de zile a fost victima unui viol din partea părţii vătămate pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-şi prejudicia imaginea publică şi a continuat să întreţină relaţii sexuale cu acesta, obligată fiind pentru că acesta o ameninţa că-i va spune soţului de relaţia extraconjugală şi-i va afecta cariera, ulterior tot inculpata este cea care afirmă că partea vătămată C M era cel care o căuta, inclusiv la Piteşti, unde aceasta se afla la o conferinţă, în ideea de a nu face plângere penală şi să afle despre aspectele sus-menţionate soţia acestuia, judecător la Judecătoria Târgu Jiu", se menţiona în motivare.

joi, 9 mai 2013

Fost şef de Parchet, trimis în judecată


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ghenadie Ciobanu, fost prim-procuror al Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul lunii ianuarie 2011, Ghenadie Ciobanu, în calitate de procuror, a pretins suma de 1.000 lei de la doi denunţători, iar în 19 ianuarie 2011 a primit suma de 200 de euro, pentru a da o soluţie de netrimitere în judecată faţă de unul din ei, într-un dosar penal pe care magistratul îl instrumenta.

Persoana respectivă era cercetată pentru infracţiunile de conducere sub influenţa alcoolului şi implicare într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală uşoară a victimei. "La data de 19 ianuarie 2011, data primirii banilor, inculpatul Ciobanu Ghenadie a dispus scoaterea persoanei cercetate de sub urmărirea penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni", se arată într-un comunicat de miercuri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Iaşi.

Prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Hârlău, Ghenadie Ciobanu, a fost revocat din funcţia de conducere, în 5 aprilie 2012, de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a sancţionării disciplinare a magistratului pentru manifestări care aduc atingere probităţii profesionale.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori şi a aplicat procurorului Ciobanu Ghenadie sancţiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Articolul respectiv se referă la "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

În urma sancţionării disciplinare, Secţia pentru procurori a CSM a hotărât revocarea lui Ghenadie Ciobanu din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, începând cu acea dată, conform art. 51 alin. 7 raportat la art. 51 alin. 2 lit. c din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.