Se afișează postările cu eticheta rechizitoriu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rechizitoriu. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 iunie 2013

Fost şef al Serviciului Autorizare Plăţi din Constanţa, trimis în judecată

Fost şef al Serviciului Autorizare Plăţi din Constanţa, trimis în judecată

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, în luna decembrie 2009, Cătălin Gheorghe, în calitate de şef al CRPDRP 2 Sud - Est Constanţa a ataşat o scrisoare de garanţie contrafăcută la dosarul întocmit de o societate comercială pentru a obţine cu titlu de avans bani proveniţi din fonduri europene în cadrul unui proiect de modernizare a unei ferme.
Cu ajutorul scrisorii respective, firma beneficiară a proiectului a obţinut, pe nedrept, de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud - Est Constanţa, suma de 1.927.358 de lei (echivalentul a aproximativ 456.719,90 de euro) cu titlu de avans din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru implementarea Politicii Agricole Comune.
De asemenea, în luna martie a acestui an, Gheorghe a mai ataşat o scrisoare de garanţie bancară contrafăcută la dosarul constituit de o altă societate comercială, ce viza acordarea unui avans din fonduri FEADR, în valoare de 1.507.696 lei (echivalentul a aproximativ 345.801,83 euro), în cadrul unui proiect de înfiinţare a unei plantaţii pomicole.
În acest caz funcţionarii din cadrul CRPDRP 2 Sud - Est Constanţa au constatat că scrisoarea de garanţie bancară este falsă, iar suma solicitată nu a mai fost acordată.
Procurorii anticorupţie au definitivat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată a lui Cătălin Gheorghe sub acuzaţiile de participaţie improprie în forma complicităţii la obţinere ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, respectiv, participaţie improprie, în forma complicităţii, la tentativa de obţinere ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, dosarul urmând să se judece la Judecătoria Constanţa.
În acest dosar, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a constituit parte civilă, cu un prejudiciu total de 4.043.683,54 lei, reprezentând valoarea integrală a finanţării nerambursabile decontate beneficiarului în cadrul primului proiect, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile calculate până la data plăţii efective, iar pentru recuperarea prejudiciului procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor lui Cătălin Gheorghe.
Cătălin Gheorghe este în prezent suspendat din funcţia de şef al Serviciului Autorizare Plăţi de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud - Est Constanţa.


vineri, 24 mai 2013

Brânduşa Novac, în faţa instanţei


Brânduşa Novac, în faţa instanţei: Este acuzată de conflict de interese
Brânduşa Novac, în faţa instanţei: Este acuzată de conflict de interese
Fostul deputat PDL Brânduşa Novac a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzată că în perioada 2006-2009 a încheiat, în calitate de manager al Circului Globus, 11 contracte cu o firmă la care era asociat, obţinând astfel peste 750.000 de lei.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006-2009, la diferite intervale de timp, Cornelia Brânduşa Novac, deputat în legislatura 2008-2012, în calitate de director-manager al Circului "Globus" şi ordonator terţiar de credite, a încheiat 11 contracte cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat, obţinând astfel, direct sau indirect, pentru sine, foloase materiale de 758.217 de lei.

În mai 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a o cerceta pentru conflict de interese pe Brânduşa Novac.

ANI arăta că, în perioada 5 decembrie 2006 - 12 mai 2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent "Circ & Variete Globus" Bucureşti), unde ocupa funcţia de manager. Valoarea totală a celor 11 contracte a fost de 1.194.032 de lei.

Inspectorii de integritate au susţinut că Brânduşa Novac poate fi acuzată de conflict de interese în materie administrativă ca urmare a semnării a două contracte de realizare a scenariilor şi regiei pentru două spectacole, între ea, ca persoană fizică, şi "Circ&Variete Globus" Bucureşti, precum şi a unui contract de colaborare încheiat între circ şi SC Artis Sidus SRL. Valoarea totală a celor trei contracte semnate în perioada 8 ianuarie 2007 - 12 mai 2009 este de 443.440 de lei, preciza ANI.