Se afișează postările cu eticheta asociat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta asociat. Afișați toate postările

vineri, 24 mai 2013

Brânduşa Novac, în faţa instanţei


Brânduşa Novac, în faţa instanţei: Este acuzată de conflict de interese
Brânduşa Novac, în faţa instanţei: Este acuzată de conflict de interese
Fostul deputat PDL Brânduşa Novac a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzată că în perioada 2006-2009 a încheiat, în calitate de manager al Circului Globus, 11 contracte cu o firmă la care era asociat, obţinând astfel peste 750.000 de lei.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006-2009, la diferite intervale de timp, Cornelia Brânduşa Novac, deputat în legislatura 2008-2012, în calitate de director-manager al Circului "Globus" şi ordonator terţiar de credite, a încheiat 11 contracte cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat, obţinând astfel, direct sau indirect, pentru sine, foloase materiale de 758.217 de lei.

În mai 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a o cerceta pentru conflict de interese pe Brânduşa Novac.

ANI arăta că, în perioada 5 decembrie 2006 - 12 mai 2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent "Circ & Variete Globus" Bucureşti), unde ocupa funcţia de manager. Valoarea totală a celor 11 contracte a fost de 1.194.032 de lei.

Inspectorii de integritate au susţinut că Brânduşa Novac poate fi acuzată de conflict de interese în materie administrativă ca urmare a semnării a două contracte de realizare a scenariilor şi regiei pentru două spectacole, între ea, ca persoană fizică, şi "Circ&Variete Globus" Bucureşti, precum şi a unui contract de colaborare încheiat între circ şi SC Artis Sidus SRL. Valoarea totală a celor trei contracte semnate în perioada 8 ianuarie 2007 - 12 mai 2009 este de 443.440 de lei, preciza ANI.

luni, 13 mai 2013

Fost director al Spitalului de Urgenţă Vaslui, trimis în judecată


Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată pe Ion Manole în 7 mai, pentru conflict de interese şi fals în declaraţii, arată luni Ministerul Public, într-un comunicat de presă. Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, primul termen fiind stabilit la 30 mai.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada 7 aprilie - 21 decembrie 2008, Ion Manole, în calitate de director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, a avizat 14 contracte de achiziţii de produse, printre care arbuşti, plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru dezinsecţie şi deratizare, în valoare totală de 69.092 de lei, de la o societate comercială la care atât el, cât şi soţia sa, Elena Manole, erau asociaţi.
"Pentru toate aceste achiziţii inculpatul a urmat procedura de achiziţie directă, valoarea produselor din cadrul fiecărei achiziţii nedepăşind echivalentul în lei a 15.000 euro, valoare de la care este obligatorie parcurgerea unei alte proceduri de achiziţie", potrivit documentului citat.
Pprocurorii îl mai acuză pe Ion Manole că, la 10 martie 2010, cu ocazia completării declaraţiei de interese, a omis să specifice calitatea lui şi a soţiei sale de asociaţi la societatea cu care Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui avea relaţii comerciale.