Se afișează postările cu eticheta informatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta informatii. Afișați toate postările

marți, 8 octombrie 2013

Marin Condescu, audiat în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, s-a prezentat, marţi, la sediul Poliţiei Gorj, unde a fost chemat pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals şi în care cu o zi în urmă au avut loc percheziţii.

Marin Condescu, audiat în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals
Marin Condescu, audiat în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals
Marin Condescu a declarat, înainte de a intra în sediul Poliţiei Gorj, că nu ştie care este obiectul dosarului în care va fi audiat, reafirmând că singurele informaţii pe care le are pe această temă sunt cele pe care le-a aflat de la jurnalişti.
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu a venit însoţit de avocatul său, care a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despe un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu şi care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri şi energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanţe de 1,7 milioane de lei.
Avocatul lui Condescu a precizat că la acest dosar a fost anexată şi plângerea care vizează modul în care Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, în primăvara lui 2012.
Ancheta vizând contractul de cesiune de creanţe încheiat între clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu şi firma Edenred, care asigura tichetele de masă pentru minerii din fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, a fost deschis iniţial de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care apoi şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, dosarul ajungând în final la Biroul teritorial Târgu Jiu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Mai multe percheziţii au avut loc, luni, la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Surse judiciare declarau corespondentului MEDIAFAX că percheziţiile au avut loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.
În urma percheziţiilor, de la sediul clubului sportiv au fost ridicate mai multe documente şi două unităţi de calculator.
În primăvara acestui an, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul finanţator al clubului Pandurii, a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului de cheltuire a unor mari sume de bani. Ulterior, reprezentanţii CEO au cerut de mai multe ori înlocuirea lui Condescu din funcţia de preşedinte al CA de la Pandurii, fără rezultat însă, o nouă şedinţă care vizează schimbarea acestuia din funcţie fiind programată la jumătatea acestei luni.

luni, 5 august 2013

"AŞII" LICITAŢIILOR. CINE PLĂTEŞTE? - e-Romania2 - Milioane de euro pentru un site fantomă

Bani publici aruncaţi pe fereastră... virtuală. Aproape 10 milioane de euro au fost cheltuite, în trei ani, pentru un site fantomă: e-Romania2. Portalul ar fi trebuit să conţină informaţii despre toate localităţile ţării. Deşi a fost demarat în 2010, proiectul nu este gata nici acum. Iar specialiştii spun că un astfel de portal poate fi terminat într-un an şi costurile s-ar ridica la câteva sute de mii de euro. Ancheta a fost prezentată în cadrul emisiunii "Realitatea la raport".


"AŞII" LICITAŢIILOR. CINE PLĂTEŞTE? 10 milioane de euro pentru un site fantomă

Proiectul e-România 2 a avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui portal de internet cu informaţii despre toate localităţile din România incluzând scurt istoric, obiective turistice sau autorităţile locale. Pentru ca proiectul să fie viabil, statul trebuia să scoată din buzunare aproximativ 50 de milioane. Şi a fost plătit 71% din suma respectivă.

Portalul nu este nici în acest moment finalizat. Corpul de Control al Guvernului arată cum s-a făcut această achiziţie publică. Raportul inspectorilor de la Guvern arată că pentru realizarea portalului e-romania 2 s-ar fi falsificat unele documente, iar alte acte ar fi fost înlocuite din oferta câştigătoare, astfel încât firma care trebuia să se ocupe de site să nu iasă în pierdere. Mai mult, ofertei depuse de compania respectivă i-au fost acordate de către comisia de evaluare punctaje în mod nejustificat.

Punctajul total a venit din partea lui Florin Lămurean, la acea vreme şef al Serviciului achiziţii publice şi administrativ şi membru al comisiei de evaluare. Asta deşi mai mulţi membri ai comisiei au susţinut că nu au desfăşurat activităţi de evaluare a ofertelor. Florin Lămurean a renunţat la funcţia din Ministerul Comunicaţiilor în favoarea celei de consilier la Secretariatul General al Guvernului.

În noiembrie 2009, gongul de câştigare a licitaţiei a bătut la firma Omnilogic. Administratorul companiei este Gabriel Marin, iar ca asociaţi apar două firme străine, una din Austria, iar cealaltă din Liechstenstein. La vremea demarării afacerii, din board-ul companiei Omnilogic făcea parte trezorierul Partidului Democrat Liberal, partid aflat atunci la guvernare, Ion Ivaşcu. Trezorierul democrat-liberal ocupa funcţia de director economic, între timp, însă Ivaşcu a părăsit compania. Contactat telefonic, Ion Ivaşcu nu a răspuns. La cârma Ministerului Comunicaţiilor, tot un PDL-ist, Gabriel Sandu.

În septembrie 2010, Omnilogic a predat primele părţi ale proiectului, adică hardware şi software, plus o analiză a proiectului. Astfel, s-au marcat trei etape dintre cele şase ale contractului.
"Aş fi foarte fericit să fiu unul dintre "Aşii licitaţiilor" pentru că viaţa mea ar fi probabil mult mai simplă. V-aş sugera, dacă faceţi o statistică în ultimii 10-15 ani la contractele din sectorul public, aţi vedea probabil cine sunt "Aşii licitaţiilor" şi aţi fi uimită că nu ne găsiţi în primii 20-30", a spus Gabriel Marin, CEO Omnilogic.

Inspectorii Corpului de Control au descoperit că recepţia echipamentelor a fost una formală, iar produsele nu au fost nici măcar desigilate. Documentele de recepţie au fost semnate de către Alexandru Dumitrache, angajat al Centrului Naţional "România Digitală", care nu avea atribuţii în acest sens. Pentru isprava sa, Dumitrache a fost avansat din funcţia de şef serviciu la cea de director al Direcţiei de Dezvoltare, Implementare Proiecte şi Programelor din cadrul CNRD.

Un alt responsabil pentru inexistenţa e-România este, potrivit raportului Corpului de control, Andrei Stănescu, la acea dată preşedinte al Centrului România Digitală. Stănescu a renunţat la şefia CNDR şi s-a ales cu un post de director de cabinet al ministrului în perioada 2010 – 2011. Acum este consultant la acelaşi minister al Comunicaţiilor.

E-România 2 a trecut prin mâinile a patru miniştri de la Ministerul Comunicaţiilor. Primul dintre ei, Gabriel Sandu, în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010. E-românia 2 a fost "proiectul de suflet” al fostului ministru.

Proiectul a fost preluat de Valerian Vreme, care a ocupat funcţia de ministru al Comunicaţiilor între 3 septembrie 2010 şi 6 februarie 2012. Ministrul Vreme era în funcţie chiar în perioada verificată de Guvernul României.

Şerban Mustea a ocupat apoi fotoliul de ministru al Comunicaţiilor, în perioada 9 februarie - 27 aprilie 2012. Contactat telefonic, fostul ministru a spus că în urmă cu un an şi jumătate comisia de specialitate urma să facă recepţia finală. El spune că n-a prea stat pe la minister.
"Nu poate o firmă să spună asta unui client: proiectul este gata! Acest lucru îl decide comisia care trebuie să facă recepţia respectivă. Acolo în Minister există şi a existat o comisie numeroasă, dacă îmi amintesc bine. Eu nici nu mi-am petrecut foarte mult timp la Minister, dar ştiu bine despre ce este vorba. Proiectul era în faza aceasta de recepţie", spune Mustea.

Acum, în fruntea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informale este Dan Nica. Firma OMNILOGIC, fericita câştigătoare a contractului pentru implementarea portalului a încheiat de-a lungul timpului mai multe contracte cu societăţi de stat. Spre exemplu, în 2010, firma a câştigat de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii un contract de aproximativ 40 de milioane de euro.
Un alt exemplu este un contract încheiat chiar cu Cancelaria primului ministru. Nu este exclus ca şi Victor Ponta să se folosească de echipamentele Omnilogic. Valoarea: aproape 700.000 de lei.

Omnilogic a câştigat licitaţii pentru contracte cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Spre exemplu, potrivit siteului eachiziţii.com, în 2007 Omnilogic a încasat de la STS aproximativ 650.000 de lei.

Raportul de la Guvern a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie, cu acuzaţii de abuz în serviciu şi falsuri în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii statului, dar şi pentru înşelăciune în cazul firmei Omnilogic. Până acum, nimeni a fost găsit responsabil.

"Procurorii DNA nu au început urmărirea penală faţă de vreo persoană fizică sau juridică, într-un eventual dosar penal care să aibă ca obiect aspectele menţionate în cerere", au precizat reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Specialiştii IT spun că un astfel de portal s-ar fi putut realiza într-un an şi nu în 3, iar costurile ar putea fi semnificativ mai mici.

Portalul e-Romania2 rămâne un vis aşa cum o viaţă mai bună a unui roman de rând rămâne o speranţă.