Se afișează postările cu eticheta de. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de. Afișați toate postările

joi, 29 august 2013

Un avocat a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Cîrstoiu

Avocatul Lucian Băgia a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, fiind acuzat că a primit de Marian Staicu 420.000 de euro, pentru a interveni la judecători de la Tribunalul Bucureşti să îl elibereze pe Dinel Staicu, care era arestat în dosarul Transgaz
.


Un avocat a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Cîrstoiu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut pe avocatul Lucian Băgia pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca acesta să fie dus miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit DNA, există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în cursul lunii aprilie 2012, avocatul Lucian Băgia, împreună cu o altă persoană, a pretins 350.000 de euro şi a primit de la Marian Staicu 1.900.052 de lei (aproximativ 420.000 euro, reprezentând suma pretinsă plus TVA), lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, astfel încât aceştia să pronunţe o decizie favorabilă fratelui acestuia, Dinel Staicu (fost Nuţu). "Presupusa intervenţie a avocatului viza recursul declarat de inculpatul Staicu (fost Nuţu) Dinel împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, în scopul pronunţării unei hotărâri de punere în libertate a inculpatului, într-un dosar penal în care acesta era judecat în stare de arest preventiv (cunoscut drept dosarul Transgaz)", a precizat DNA într-un comunicat de presă.
Procurorii îl mai acuză pe avocatul Băgia că a convenit cu Marian Staicu să fie încheiat un contract de asistenţă juridică fictiv, în care suma primită ca mită să fie trecută drept onorariu de avocat. "În consecinţă, Staicu Marian, cu ajutorul lui Popescu Carmen Ioana, l-a determinat pe reprezentantul legal al unei societăţi comerciale să încheie în fals, cu avocatul Băgia Lucian, un contract de asistenţă juridică, în temeiul căruia a fost dată aceluiaşi avocat, prin virament bancar, suma de 1.900.052 lei (reprezentând, la acea dată, echivalentul a aproximativ 420.000 euro), care includea, în fapt, suma de 350.000 euro pretinsă pentru influenţarea judecătorilor şi TVA aferentă", au mai arătat procurorii în documentul citat.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv în 9 august, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu.
În motivarea deciziei de arestare preventivă instanţa a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu.
Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu ar fi primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.
Deşi în 22 februarie 2012, completul de judecată format din Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, Dinel Staicu nu i-a mai dat avocatei Adriana Dascălu diferenţa de 300.000 de euro.
Omul de afaceri Dinel Staicu şi Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost acuzaţi de dare de mită şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, fiind reţinuţi în 13 august şi arestaţi o zi mai târziu. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, arestat într-o altă cauză, Costinel Dinişoară şi Ionuţ-Cătălin Butaru-Nistor, pentru complicitate la dare de mită.

sâmbătă, 17 august 2013

Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu rămân în arest

Viorica Dinu şi Antonela Costache rămân în arest, după ce ICCJ le-a respins definitiv cererile de liberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care sunt judecate pentru că ar fi luat mită să dispună eliberarea din arest a lui Dinel Staicu şi să intervină în alte dosare
.


Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu rămân în arest

Curtea de Apel Bucureşti a respins, în 31 iulie, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de Antonela Anemary Costache, magistrat la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, fosta judecătoare Viorica Dinu, fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, Leon Marius Neagu şi Daniel Costel Petre.
Decizia a fost contestată de cei cinci la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care le-a respins miercuri recursurile. Decizia este definitivă, astfel că cei cinci vor fi judecaţi în continuare în arest preventiv.
Viorica Dinu şi Antonela Costache au fost trimise în judecată de procurorii DNA, împreună cu alte 21 de persoane, în 5 iulie.

joi, 15 august 2013

Un avocat acuză 49 DE MAGISTRAŢI DE FAPTE CORUPŢIE

Un avocat acuză 49 DE MAGISTRAŢI DE FAPTE CORUPŢIE. Denunţurile sunt făcute în dosarul judecătoarelor care au luat şpagă.

SCANDAL ÎN JUSTIŢIE: Un avocat acuză 49 DE MAGISTRAŢI DE FAPTE CORUPŢIE
SCANDAL ÎN JUSTIŢIE: Un avocat acuză 49 DE MAGISTRAŢI DE FAPTE CORUPŢIE
Corupţia zguduie vârful sistemului judecătoresc din România. 49 de magistraţi au fost denunţaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Denunţul a fost făcut de un avocat, arestat şi el în dosarul celor trei judecătoare şpăgare.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.
În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu.
Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu a primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.
Tot în dosarul judecătoarei Cîrstoiu, Curtea de Apel Bucureşti a admis, miercuri, propunerea de arestare a lui Dinel Staicu şi a Ioanei Carmen Popescu.