Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat, miercuri, în cazul
cererilor formulate de avocaţii inculpaţilor în dosar, la termenul din
25 aprilie, privind restituirea cauzei la DNA.
Astfel, Curtea de Apel Suceava a decis ca dosarul să fie restituit DNA - structura centrală, pentru refacerea urmăririi penale. Totodată, sunt menţinute măsurile asiguratorii dispuse în acest caz.
Hotărârea Curţii de Apel Suceava poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.
La termenul din 25 aprilie al procesului care se desfăşoară la Curtea de Apel Suceava şi în care Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi preşedinte al Colegiului Medicilor din România, este judecat, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, avocaţii inculpaţilor au invocat mai multe excepţii privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei.
Ei au solicitat completului de judecată admiterea excepţiei privind nulitatea actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la Parchetul competent pentru refacerea actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru comentariul adus. Sunt sigur ca acesta va fi apreciat la justa valoare de catre ceilalti cititori.